sâmbătă, 11 mai 2013

Multe în viață sunt trecătoare

Pot spune că aveam totul odată, dar am dat cu piciorul și multe s-au destrămat.
Am avut multe greșeli, recunosc, dar le-am adăugat la bagajul numit experiență și am învățat din ele.
Am pierdut prietenii, dar acum conștientizez care e adevărata valoare a prieteniei și ce înseamnă ea.
Am renunțat la multe, fără să îmi dau seama de la început că nu aveam decât de pierdut pe viitor.
Am învățat că lumea poate minți, bârfi și interpreta greșit uneori și asta te poate trage în jos. Important e pe cine ai lângă tine și nu dă crezare la tot ce se aude și vorbește.
Am preferat să tac în anumite momente, poate de teama reacției celor din jur sau poate din orgoliu, dar mi-am dat seama că e necesar și bine să te descarci și să primești sfaturi pentru că îmi vor fi de folos în viață.
Am ajutat și oameni, care mai târziu, când s-a dovedit că eu am nevoie de sprijin, mi-au întors spatele. Dar cred în Karma și știu că într-o zi roata se va întoarce.
Am învățat să mă ridic singură de jos, să mă scutur de tristețe și praful regretelor și să merg mai departe.
Am învățat să nu pun etichete pe oameni, ci dimpotrivă, să le dezlipesc cunoscându-i mai bine, pentru că de cele mai multe ori aparențele înșeală.
Am învățat să prețuiesc fiecare clipă și să o trăiesc cât pot de intens și bine pentru că nu se știe dacă voi mai avea parte de astfel de momente.
Și mai presus de toate am învățat să iubesc, să zâmbesc și să râd nebunește, să visez, pentru că totul în viață este trecător și niciodată nu voi ști cu certitudine ce-mi rezervă ziua de mâine.

joi, 9 mai 2013

Până nu pierzi ceva, nu știi ce ai avut...

Credea că are totul. Credea că a găsit în el omul perfect, cel care îi va fi mereu alături.
La început totul era frumos. Părea o relație în care curge lapte și miere. Exista încredere, respect, sentimente reciproce. Au fost și mici certuri, gelozii, dar au fost trecătoare.
A fost de ajuns ca el să se schimbe și firul relației a început încet, încet să se slăbească până s-a rupt...
Se spune că relațiile la distanță pot dura, că sentimentele se pot menține, ba chiar intensifica, însă nu e valabil în toate cazurile. Așa s-a întâmplat și cu relația lor. Totul s-a răcit dintr-odată. Telefonul nu mai sună, nu mai există zâmbete sau cuvinte precum "mi-e dor de tine!" sau "te iubesc!".
Încrederea, răbdarea, respectul și dragostea de altădată s-au transformat acum în secrete, lacrimi și indiferență. Și totul din cauza lui...
A preferat să lase în urmă tot... pentru alta. Și acum vrea să încline balanța în mod egal, să păstreze ambele părți. Și așa ceva nu se acceptă!
Acum îi pare rău, ar vrea să dea timpul înapoi, dar nu se mai poate. Acum poate stă în camera lui, singur și se gândește la cât a greșit. Poate privește fotografii cu ei și realizează ce a pierdut, poate că vrea să trimită un mesaj, dar renunță pentru că s-ar putea să nu primească niciun răspuns. Poate regretă, dar nu vrea să arate nimănui și nici ei. Poate că îi pare rău de multe, dar știe că acum nu se mai poate face nimic, că întradevăr a pierdut-o și că tot ce i-a mai rămas acum sunt amintiri cu ce a fost odată...

 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger