joi, 25 aprilie 2013

Frig și întuneric

Nu mai simt căldura de altădată. Nu îți mai simt respirația și bătăile inimii. Parca ceva te trage departe de mine și simt cum totul se răcește în jurul meu. Chiar așa să nu te mai am lângă mine? Privesc în jurul meu și totul pare gol, întunecat și sunt doar eu... Nu-mi vine să cred! Încep să îți strig numele, dar nu-mi răpunde decât ecoul. Totul s-a întâmplat foarte repede și nu pot să găsesc explicații cum de s-a ajuns aici. Nu-mi explic dispariția ta fără motiv, fără urmă...
Te caut, dar nu reușesc deloc să te găsesc, măcar o urmă, nimic! Rămân pe loc și incep să mă macine fel de fel de gânduri și amintiri cu momente împreună, parcă toate se derulau în fața mea pe un ecran.
Aș da orice să te mai am măcar pentru o clipă în fața ochilor. Aș vrea să-ți spun că îmi este imposibil să te uit, că mi-ar fi greu fără tine, că tu m-ai învățat ce înseamnă iubirea.
Am încercat din nou, cu o ultimă speranță, să te strig. Dintr-odată am simțit din nou acea căldură pe care nu aveam cum să o uit, acea căldură cu care eram obișnuită în brațele tale. Ți-am simțit buzele pe fruntea mea și brațele cum mă strângeau puternic. Apoi m-ai strigat iar eu am deschis ochii. Erai lângă mine, același om pe care îl știam cu aceeași privire caldă.
Atunci mi-am dat seama că a fost doar un vis, un vis care mi-a părut atât de real...


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger