marți, 30 aprilie 2013

"Life is but a Dream"

Este vorba de un documentar realizat de și cu Beyonce și pe care îl dedică celor mai importante persoane din viața ei: soțul și fiica sa. Celebra cântăreață dezvăluie multe, de la relația cu tatăl ei, până la evoluția ei în carieră și despre bucuria de a fi mamă. Recunoaște că a trecut prin multe și că are momente când aproape îi este laptopul, pe care îl poartă oriunde. Venirea pe lume a fetiței sale, pe nume Blue Ivy Carter, a însemnat o mare schimbare în viața ei, un nou capitol. Nu se aștepta ca Dumnezeu să-i pregătească o astfel de surpriză și nu era pregătită pentru așa ceva, dar este recunoscătoare, pentru că a cunoscut sentimentul de mamă și spune că a fost cel mai bun lucru din viața ei. Vedeta face publice filmulețe nu numai din turnee, concerte, interviuri, dar și din viața personală, chiar și soțul ei Jay-Z este prezent. Așadar puteți vedea imagini din concerte, cum Beyonce se pregătește înainte de a urca pe scenă, imagini care poate nu au fost făcute publice până acum. Gata! mai multe nu vă mai spun. Documentarul durează o oră și jumătate, dar eu zic că merită să-l priviți. :) O admir. Pe lângă faptul că are o voce superbă și inconfundabilă, este și sinceră. Și are o mulțime de fani care o adoră și o iubesc.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

De jos poți să te ridici, să renaști, să crești...!

Totul poate renaște. Trebuie doar puțină implicare și un strop de efort.
Pot renaște sentimente apuse demult, iubiri pierdute de-a lungul timpului, prietenii strânse care au sfârșit din cine știe ce motive.
Orice relație, fie ea bazată pe prietenie sau pe dragoste, presupune încredere și sentimente împărtășite în mod egal. Chiar dacă se sfârșesc, astfel de relații nu pot fi uitate cu ușurință. Rămân amintiri, fie ele obiecte, fotografii, rămân sentimente chiar dacă părțile implicate nu recunosc.
Este ca și cum am vorbi de pasărea Phoenix, care renaște din propria-i cenușă. Exact asta vreau să spun, că din ceva neînsemnat, uitat (așa cum l-ar considera unii), oricât de mic ar fi, poate renaște ceva mult mai bun sau ceva nou, refăcut.
Focul de altădată poate fi reaprins. Este nevoie de o mică scânteie, o mică sclipire, un mic impuls pentru ca totul să fie ca la început, să revină la normal sau să se schimbe în ceva mult mai bun.
Este bine să ai și eșecuri în viață, nu doar pe plan sentimental, pentru că sunt imbolduri spre a te schimba, spre a te ridica de jos.
Învață să te schimbi, să renaști chiar dacă viața sau chiar și anumiți oameni îți pun bețe în roate și vor să te tragă în jos. Învață să te ridici ! :)

joi, 25 aprilie 2013

Frig și întuneric

Nu mai simt căldura de altădată. Nu îți mai simt respirația și bătăile inimii. Parca ceva te trage departe de mine și simt cum totul se răcește în jurul meu. Chiar așa să nu te mai am lângă mine? Privesc în jurul meu și totul pare gol, întunecat și sunt doar eu... Nu-mi vine să cred! Încep să îți strig numele, dar nu-mi răpunde decât ecoul. Totul s-a întâmplat foarte repede și nu pot să găsesc explicații cum de s-a ajuns aici. Nu-mi explic dispariția ta fără motiv, fără urmă...
Te caut, dar nu reușesc deloc să te găsesc, măcar o urmă, nimic! Rămân pe loc și incep să mă macine fel de fel de gânduri și amintiri cu momente împreună, parcă toate se derulau în fața mea pe un ecran.
Aș da orice să te mai am măcar pentru o clipă în fața ochilor. Aș vrea să-ți spun că îmi este imposibil să te uit, că mi-ar fi greu fără tine, că tu m-ai învățat ce înseamnă iubirea.
Am încercat din nou, cu o ultimă speranță, să te strig. Dintr-odată am simțit din nou acea căldură pe care nu aveam cum să o uit, acea căldură cu care eram obișnuită în brațele tale. Ți-am simțit buzele pe fruntea mea și brațele cum mă strângeau puternic. Apoi m-ai strigat iar eu am deschis ochii. Erai lângă mine, același om pe care îl știam cu aceeași privire caldă.
Atunci mi-am dat seama că a fost doar un vis, un vis care mi-a părut atât de real...


marți, 23 aprilie 2013

Viața este un carnaval

Viața este o succesiune de evenimente și momente care ne marchează și în care sunt implicați oameni, fiecare având modul său de a trăi. Unii sunt delăsători și lasă totul pe seama timpului, alții trăiesc la maxim fiecare clipă, fiecare secundă este prețioasă.
Pentru mine viața este ca un carnaval care presupune jocuri, deghizări și distracții.
Sunt oameni care preferă jocul, mai exact îi joacă pe alții pe degete, cărora le place să conducă și să stabilească reguli, asemeni unui păpușar care își manevrează marionetele după bunul plac.
Nu există reguli stricte ale jocului. Câștigător este cel pregătit, cel puternic, iar cel care pierde, învață, chiar dacă ar putea avea dezamăgiri. Eșecul îl poate motiva, poate învăța din el și la rându-i poate transmite și celorlalți. Aici este vorba de experiență și de aici și vorba: Până nu dai cu capul de sus, nu ajungi cu picioarele pe pământ!
Pe de altă parte sunt oamenii care preferă să poarte măști, cei care preferă să imite și să intre în pielea anumitor personaje...să se ascundă cu totul în spatele lor, oamenii cu două fețe, cei care se dau drept o cu totul altă persoană din diferite motive sau pentru a obține anumite câștiguri sau un anumit prestigiu. Tot aici sunt și "mimii", cei care ascund în spatele unui zâmbet, o mare tristețe, care totuși găsesc puterea de a merge mai departe și anume oamenii puternici.
Viața are și momente vesele sau distracții și este plină de culoare. Acestea merită trăite din plin, trebuie să ne bucurăm de ele, pentru că nu există certitudinea că vor fi durabile, sau că se vor repeta, sau că vom mai avea ocazia să le trăim, vedem, simțim încă o dată sau poate de mai multe ori...
E ca și cum am fi într-un carusel, viața presupune suișuri și coborâșuri. Depinde de fiecare cum își trăiește viața și cum o vede. Mereu vor exista momente bune și momente proaste, oameni adevărați și oameni falși, oameni care nu vor apuca să trăiască din plin viața...


vineri, 19 aprilie 2013

A fi bun sau a nu fi bun? Asta e întrebarea....

Nu vreau să credeți că mă laud, dar sunt o persoană cu suflet bun, altruistă.
Ce vreau să spun în acest post....La cerșetori mă refer, la oamenii săraci, fie ei copii, femei sau bătrâni, pe care îi vezi cu mâna întinsă la fiecare colț de stradă, fiecare cu povestea lui, fiecare cu chipul său trist și cu privirea în jos. Am o slăbiciune la bătrâni cărora încerc să le ofer cât pot, să-i ajut...
Astăzi mă aflam la Piața Romană. Tocmai ce ieșeam din stația de metrou când văd o bătrânică. Statea așezată pe scări, având mâna întinsă, dar nu pentru a cerși. Avea un glas stins și spunea trecătorilor că vrea să-și cumpere ceva de mâncare, dând în schimbul banilor 2 pachete de șervețele și 3 pachete de plasturi.
Am întrebat-o cât cere pe acelea și mi-a răspuns că 4 lei, că vrea repede să își ia ceva de mâncare că nu mai mâncase de ceva vreme. Nu am putut să nu îi dau. I-am lăsat mai mult decât acei 4 lei și i-am zis să-mi zică un mulțumesc măcar, că ce era în plus i-am dat de pomană. Reacția ei m-a șocat pur și simplu. Bătrânica de mai devreme, amărâtă, tristă, s-a transformat. A început să țipe la mine că ea a muncit, că mi-a dat în schimbul banilor ceva și să mă duc d...u'! M-a deranjat că nu a apreciat darul meu, banii pe care i-am lăsat în plus și vocabularul ei. Am plecat și ea încă țipa acolo.
Pe moment m-a enervat cumplit, dar apoi mi-am dat seama și am zis în sinea mea că să trec peste, că e bătrână, senilă...


E plină lumea de cerșetori. Păcat că nu-i putem deosebi pe cei falși, de cei care au cu adevărat nevoie de ajutor.

miercuri, 17 aprilie 2013

O relație specială...

Poate o să sune ciudat, dar am o relație specială cu patul meu. Da, ați citit bine! Nu mă credeți nebună, dar este un obiect pe care îl îndrăgesc. Și o să vă spun și de ce...
Pentru că este mereu acolo unde îl știu, mereu în același loc mă așteaptă.
Nu-mi reproșează nimic și mă face să uit pentru un timp de probleme. Îmi oferă acea mică siguranță și comfort în același timp.
Cred că și pentru voi patul a fost și poate încă mai este un safe place, mai ales când ne gândim la copilărie și la monștrii de sub pat :)). Plapuma era scutul nostru de protecție în fața lor.
Îmi place pentru că mă relaxează, îmi oferă căldură. Pe de altă parte mă liniștește când sunt tristă, mă adăpostește de frig și îmi ține companie când sunt răcită. Îmi acceptă orice, pot sta liniștită citind o carte sau privind un film.
Toate acestea fără a-mi cere nimic în schimb. Tot ce pot să fac este să-l înveselesc puțin, îmbrăcându-l în culori.
Da, am o relație specială cu patul meu, recunosc!
Păcat, însă, că nu poate vorbi...


duminică, 14 aprilie 2013

"Ținuta perfectă" în fiecare zi

Ce port astăzi? Azi vreau să port ceva care să mi se potrivească perfect ceva care să mă facă să mă simt exraordinar și în același timp mândră că sunt femeie chiar dacă am o stare de spirit nu tocmai bună. Vreau ca restul lumii să mă observe, să mă aprecieze și chiar să-mi urmeze exemplul :).
Îmbrac haina de putere (metaforic vorbind; nu mă înțelegeți greșit) prin care vreau să arăt că, în ciuda greutăților și a altor probleme, eu pot trece peste tot, pot merge mai departe. Vreau să demonstrez că sunt o femeie puternică.
Pe lângă putere, mai am în șifonier o haină a demnității pe care o voi purta mereu.
Și nu în ultimul rând port zâmbetul care ar trebui să existe pe chipul oricărei femei, acel zâmbet prin care demonstrez că nu îmi este teamă de nimic și că viața e frumoasă.
Pentru mine, aceasta este ținuta perfectă care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei.
Încerc să le port cât pot eu de bine și să nu renunț cu ușurință la ele. Consider că puterea, demnitatea și fericirea pot defini o femeie și nu se vor demoda niciodată.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Doi

Nu îmi aduc aminte tot despre algebră, dar știu că 1+1= 2... 2 suflete legate, 2 suflete pereche, de nedespărțit. Doar eu și tu.
Nu știu ce înseamnă o luptă sau să mă lupt, dar pentru tine și tot ceea ce ne leagă, aș trece peste orice obstacol și peste oricine care ne poate afecta relația.
Nu știu cum s-a întâmplat când te-am văzut prima oară. Parcă timpul a rămas în loc pentru câteva clipe, moment în care ceva m-a fulgerat, ca și cum m-a atins un glonte sau o săgeată trimise dinspre tine.
Nu pot spune că m-am îmbogățit, dar nici că nu am nimic, dragostea ta îmi este de ajuns. O dragoste atât de puternică încât poate trece peste orice și asta e de ajuns pentru amandoi.
Dragostea ne vindecă și ne schimbă. Suntem doar eu tu și dragostea noastră. Doar noi doi și nu avem nevoie de nimic mai mult.


vineri, 12 aprilie 2013

Gânduri la cafea




   Fiecare zi este altfel, nu știi sigur cum va decurge, poate va fi o zi bună sau poate va fi una proastă, nu ai o certitudine...
   Eu încep ziua cu o cafea bună. Nu pot rezista fără această licoare. E "drogul" meu zilnic. Așa îmi încep fiecare dimineață, în fiecare zi: mai întâi savurez cafeaua, mă bucur de aroma ei  și după mai stăm de vorbă ;)). 
E momentul meu, e ca o întâlnire cu o ceașcă de cafea și gândurile mele. Mă gândesc la multe, aș schimba multe dacă s-ar putea...
Mă gândesc la ai mei care sunt acasă și pe care îi văd rar. Mă gândesc la ziua ce urmează, la tot ce e frumos la momente minunate, parcă se desfășoară ca niște imagini în fața ochilor mei.
În același timp vreau schimbări sau măcar să vad îmbunătățiri în multe. Vreau ca oamenii să se schimbe să nu mai văd atâta prostie nepăsare, atâta indiferență și atâtea nenorociri... atâta tristețe.
Prea puțină corecttudine în jur, prea puțină fericire. Viața e întradevăr frumoasă, dar nu pentru toți...
Nu mi s-a urcat rău cofeina la cap, cum ar zice mulți. Așa văd eu lucrurile.
Momentul în care savurez cafeaua, pot spune că mă rupe puțin de realitate. Este primul moment al zilei de care mă bucur și care mă face să reflectez la multe.

Vă doresc o dimineață și o zi minunată!

luni, 8 aprilie 2013

Embrace your past, but live for now!

Nu mi-a plăcut niciodată să trăiesc în trecut sau, mai bine zis să mă întorc înspre el. Nu! Ce a fost, a fost, nimic nu se mai întoarce, nimic nu mai poate fi schimbat. Timpul nu se oprește pentru noi și nici nu dă înapoi. El își vede de drumul lui, lasă totul în urmă și așa trebuie să procedăm și noi, să mergem paralel cu timpul.
Întradevăr, rămân cicatrici, poate regrete... Dar viața merge înainte iar noi trebuie să trăim fiecare clipă.
Trecutul trebuie văzut mai degrabă ca pe o experiență, un loc cu amintiri, și fără regrete.
Nu mai ești persoana de atunci ești cu totul alt om, un om schimbat, un om matur.

Luați exemplul lui Beyonce din noua reclamă PEPSI :) .


Muzica mea

De când a apărut noua melodie a lui Justin, cu tot cu videoclip, o ascult mereu.
Are un mare LIKE de la mine. Am ales varianta live :).
Enjoy it! Mie îmi place mult.

duminică, 7 aprilie 2013

Picături...

Plouă... Plouă cu gânduri, sentimente și amintiri, plouă cu vise și așteptări, cu zâmbete sau regrete...
Aud cum picăturile se lovesc de geam și mi se pare un sunet liniștitor, plăcut, ca un cântec de leagăn, numai bun să te trimită să dormi.
Eu nu percep ploaia ca fiind un rău al naturii pentru că știu că nu durează pentru totdeauna, știu că va răsări soarele, știu că va fi frumos.
Sunt persoane cărora nu le plac ploaia, dar ar trebui să se gândească... nu toți oamenii au privilegiul de a vedea și simți ploaia, nu toți se pot bucura des de ea.
Ploaia este o binecuvântare. Sunt multe alte lucruri mai rele, mai urâte, decât ea.
Când mă gândesc la ploaie îmi vine imediat în minte curcubeul și cerul limpede după ce norii se risipesc, mirosul proaspăt din natură.
Ploaia curăță griji, vindecă răni, te ajută să uiți sau îți trezește amintiri plăcute. Ploaia miroase a nou și ajută totul să se refacă, să renască.
Poate că unele zile sunt precum niște furtuni, dar trebuie să învățăm să trecem peste ele, să învățăm mai degrabă să dansăm în ploaie, să zâmbim.
Poate că picăturile de ploaie cad tocmai pentru că norii nu mai suportă greutatea lor, poate cad pentru a ne fi nouă mai bine. Numai Dumnezeu știe.
Și, în plus, soarele mereu va ieși chiar și după furtună.


joi, 4 aprilie 2013

Funny memories

Înainte am mai avut un blog la care a trebuit din păcate să renunț din cauza unor "defecțiuni". Aceasta este una din postările de acolo. Îmi trezește amintiri din timpul facultății.


16.10.2009

Back in Bucureşti

Am revenit în Bucurestiul nebun. Bineînţeles tot în cămin pentru că aici e adevărata viaţă de student. M-am mutat în cameră, am facut cunoştinţă cu noile colege şi ne-am apucat de curăţenie.
A trebuit să cumpărăm galerie pentru perdea. Mergem la Carrefour. După îndelungi căutari printre rafturile magazinului, am aflat că nu au deloc galerie. Bun, am zis. Mergem în Cora unde am şi găsit. Ne trebuia una lunga de 2,50 m, dar se pare că nu am avut noroc să găsim. Aveau numai lungi de 3 respectiv 4 metri. Pentru că ne trebuia neaparat, am luat una de 3 metri pe care urma să o tăiem.
Acum, fă-ţi loc printre oameni. Ţineam una de un capăt şi alta de celălalt capăt. Ne-am luptat ce ne-am luptat cu ea şi în final ajungem la casă. Dă-i şi întoarce-o pe toate părţile să îi găsim codul. În fine plecăm din magazin şi mergem spre metrou. Pe stradă lumea se uita la noi ca la maşini străine şi toţi râdeau. Mai auzeam pe câte cineva când nu aveam loc printre oameni: ,,Face-ţi loc, face-ţi loc! Trece coloana oficială!’’ Să mori de râs nu alta.
Ajungem la metrou să aflăm că nu prea avem voie să intrăm cu astfel de ,,prăjini”. Cu chiu cu vai ni s-a dat voie să trecem. Ne-am dus repede spre spatele metroului ca să avem loc să intrăm cu ,prăjina”. Vine metroul, ne suim. Nu mint. Tot vagonul se prăpădea de râs. Numai noi ocupam jumătate din spaţiu. Ne abţineam şi noi să nu râdem, dar nu am putut. Aşa că 2 staţii, cât am mers până la cămin, am râs cu lacrimi. Apoi când am coborat, toata lumea lăsa capul jos să ne facă loc să trecem.
Pfiu!. Am scăpat de metrou.
Acum e acum! Intrăm în cămin. N-avea lumea loc de noi pe scări. Iar hohote de râs. Urcăm 4 etaje uşor să nu lovim lumea şi să nu rupem cumva galeria. Ar fi fost culmea ca, pe ultima sută de metri şi prin câte am trecut, să o rupem.

Am început bine prima zi în Bucureşti. Parcă am mai uitat de probleme, de griji şi de stres. Păcat că plouă şi e frig.

luni, 1 aprilie 2013

Silence...

Este adevărat că e bine să tăcem uneori, că prin tăcere dăm totuși un răspuns. Dar sunt și momente când simțim nevoia să ni se răspundă, să ni se vorbească chiar și foarte puțin. Contează mult.
Câteodată mă întreb, dacă am curajul să fac sau, mai bine zis, să spun ceea ce trebuie atunci când contează cel mai mult. Și de multe ori răspunsul meu este tăcerea. Acea tăcere pe care o alegi când pur și simplu nu ai cuvinte, nu ai ce să rostești sau poate nu ai cui să rostești...
Se spune că un om tăcut pare mai puternic decât unul care vorbește întruna. Oamenii nu sunt mereu pro tăcere. Ei așteaptă cuvinte, gesturi... Atunci când taci lumea interpretează în multe feluri: ori minți, ori ascunzi ceva sau ai secrete, sau ai alte motive pe care numai tu le știi... Și oricât ai ține în tine, uneori îți reușește, alteori nu. Simți nevoia în anumite momente să vorbești, să ceri un sfat, să te descarci.
Când încerci să minți prin tăcere, poate nu îți iese mereu... te poți da singur de gol. Iar când vine vorba de secrete atunci chiar e bine să îți ții gura, mai ales că ai făcut o promisiune, mai ales că secretele sunt unul din motivele care leagă prietenii strânse.

E bine să taci, e bine să nu taci. Cert este că tăcerea e de aur atunci când nu ai gândit sau nu ai un răspuns bun. Eu, de exemplu, prefer să tac în anumite situații, pentru că astfel evit să spun vreo prostie sau ceva care mă poate face să regret mai târziu.

Și dacă tot vorbesc despre tăcere, vă las să ascultați melodia de mai jos.

 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger